duminică, 18 septembrie 2011

Curatarea senzorului la DSLR (DSLR sensor cleaning)

Au trecut ceva mai bine de 2 ani peste DSLR-ul meu Nikon D60. Si, din pacate, pe senzor s-a cam asezat ceva praf. Filtrul low-pass nu a reusit sa-l indeparteze, asa ca a trebuit sa apelez la o solutie mai puternica. Am facut acum 2 zile o mica documentare si am ajuns in final cu doua variante:

Dupa o mica comparare a specificatiilor si lectura a comentariilor celor care le-au mai folosit am ales varianta a doua. Motivul principal a fost ca ofera posibilitatea curatarii senzorului de 50 de ori! Setul contine: 3 spatule pentru diferite dimensiuni de senzor: 1.6, 1.3 si 1 (fullframe), 3 cleme, 50 de patratele de panza pentru curatat senzorul, o sticluta cu solutie de curatat si un manual de utilizare.

Pe site-ul producatorului putem gasi specificatiile kitului de curatare, specificatiile lichidului de curatare si instructiunile de infasurare a spatulei (care se gasesc si in manualul inclus in pachet).


Nikon P7000,
14.5mm, 1/30sec, F/4, ISO 200

Nikon P7000,
6mm, 1/30sec, F/2.8, ISO 200

Azi am fost si am si cumparat setul. Dupa ce am ajuns acasa mi-am aranjat un loc de lucru curat si pe cat posibil fara praf.


Nikon P7000,
18.1mm, 1/30sec, F/4, ISO 200

Am detasat obiectivul de pe aparat, am pornit-o si apoi am blocat oglinda in pozitia ridicat. La nikon D60 asta se face asa: butonul "Menu" -> Setup Menu -> Mirror-lock-up -> On -> "Ok" -> apasat butonul declansator. Pentru a debloca oglinda se inchide aparatul. Cu oglinda ridicata senzorul este expus:


Nikon P7000,
16.3mm, 1/30sec, F/4, ISO 200

Inainte de curatarea umeda am apelat la pompa Giottos (din acest set) in forma de racheta:


Nikon P7000,
6mm, 1/30sec, F/2.8, ISO 200

Pentru curatarea umeda am folosit kitul pe care tocmai l-am cumparat. Utilizarea este simpla si e descrisa foarte bine in manualul care insoteste kitul. Manual e cam mult spus pentru ceva ce este scris doar pe o mica hartie :), dar contine tot ce e nevoie. Se scoate un patratel de panza si se imbraca cu acesta capatul spatulei corespunzatoare dimensiunii senzorului. Apoi se fixeaza cu o clema. Se toarna cateva picaturi (numarul de picaturi e in functie de marimea spatulei) si pe o parte si pe alta. Se sterge senzorul (filtrul de deasupra senzorului) din 2 miscari si gata :)

Inainte si dupa fiecare pas de curatare am efectual si cate o poza de control cu cerul senin pentru a putea verifica rezultatele obtinute. In fiecare din aceste poze de control am incercuit cu rosu posibilele puncte de praf pe care le-am gasit.

Inainte de orice curatare arata cam asa:


Nikon D60, Nikon 16-85 VR,
85mm, 1/125sec, F/11, ISO 100

Dupa cateva suflari cu pompa in forma de racheta am mai facut o poza de test. Deja se observa o imbunatatire, cel mai vizibil punct de praf nu mai este, 3 puncte au ramas pe loc si a aparut unul nou in partea de sus dreapta:


Nikon D60, Nikon 16-85 VR,
85mm, 1/125sec, F/11, ISO 100

Ultimul pas: curatarea umeda cu spatula "Dust-Wand". Dupa curatare poza de test arata dupa cum se vede mai jos. Eu nu am reusit sa mai vad vreun fir de praf.


Nikon D60, Nikon 16-85 VR,
85mm, 1/125sec, F/11, ISO 100

Concluzie: sunt multumit de alegerea facuta si recomand cu caldura Dust-Aid DUST-WAND DA03 - Kit curatare senzor DSLR (contine solutie, spatule senzor 1.6x, 1.3x, 1x si 50 servetele curatat senzor). Este un kit bun care ofera ceea ce este nevoie pentru curatarea senzorului, nici mai mult nici mai putin. Si, la pretul actual al kitului, o singura curatare costa doar 3 lei (presupunand ca este suficienta utilizarea unui singur patratel de panza o data)

2 comentarii:

  1. Recomand si eu aceasta metoda, am aplicat-o pana acum de 2 ori si de fiecare data cu succes, totusi recomand sa nu fotografiati cerul pentru a vedea mizeria de pe senzor ci o coala de hartie alba( se vede mult mai bine) la f22 sau maximum posibil, cu focusul pe manual pentru a scoate din focus. Bravo pentru post, foarte bun.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru vizita si pentru apreciere.
    Multumesc si pentru idee. O sa incerc data viitoare si testul cu foaia.
    Va mai astept pe aici :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...